Voluntariat

Sport pentru Viață

Meriţi să fii voluntar!

Voluntariatul Sport pentru Viaţă este o adevărată experienţă pe care vrei sa o repeţi iar şi iar! Te întâlneşti cu campionii care susţin SPV şi te laşi inspirat de pasiunea lor pentru mişcare, iar apoi o dai mai departe copiilor, te dezvolţi activ prin participarea la traininguri şi la evenimente... Voluntariatul SPV poate fi noua ta carte de vizită! Iată ce poţi face ca voluntar Sport pentru Viaţă:

  • Organizezi evenimente.
    Înveţi ce înseamnă un eveniment sportiv şi ce presupune munca din spatele lui, faci echipă cu alţi voluntari care, până la finalul evenimentului, se vor transforma în prieteni şi împarţi tuturor participanţilor din bucuria de a face sport.
  • Comunici cu presa.
    Prin comunicarea directă cu presa te vei asigura că mesajul SPV ajunge cât mai departe şi, în plus, vei descoperi lucruri care te vor ajuta mai departe, indiferent spre ce domeniu te vei îndrepta.
  • Promovezi proiectele.
    Un eveniment sportiv are nevoie de o promovare energică, iar tu vei avea şansa de a învăţa ce înseamnă asta. În mod sigur te vei bucura când vom număra participanţii, ştiind că ai contribuit şi tu.
  • Scrii materiale.
    Vei avea ocazia de a înţelege cum trebuie să scrii pentru diferite canale de comunicare, cum să îţi adaptezi discursul la target şi cât de uşor este să împărtăşeştişicelorlalţi din frumuseţeaunuistil de viaţăînmişcare.
  • Implementezi pe teren.
    Pentru unii voluntari, aceasta este partea cea mai frumoasă, deoarece văd cel mai bine rezultatele muncii, iar mândria nu întârzie să apară.

Înscrie-te ca voluntar!

Fără bucuria, munca și timpul voluntarilor noştri, nu am putea să punem în practică proiecte și evenimente, iar mesajul campaniei nu ar mai avea acelaşi impact. Indiferent de vârstă și de ocupația lor de zi cu zi, îmbrăcați în tricoul roșu Sport pentru Viață, sunt o adevărată forță. Toţi fac sport din plăcere şi îl promovează cu orice ocazie. Sunt sociabili, se împrietenesc uşor cu oamenii şi pun multă pasiune în ceea ce fac. În plus, prin voluntariatul Sport pentru Viaţă au parte de experienţe de neuitat!
Până acum, în grupul voluntarilor Sport pentru Viaţă s-au înscris peste 500 de tineri. Totuşi, suntem mereu în căutare de noi prieteni, deoarece proiectele sunt numeroase şi e nevoie de multă energie şi la fel de multă pasiune pentru sport.
Aşadar, vrei să ni te alături? Scrie-ne pe adresa: spv@sportpentruviata.ro.